Ultimul raid tătar din Bistriţa

„Campania transilvăneană
La 17 august, armata a trecut muntele Mesteacăn şi râul Bistriţa şi a făcut
popas pe muntele Suhard. A doua zi a trecut râul Teşna, care reprezenta graniţa cu
Transilvania. Gărzile montane transilvănene din zonă, adică 100 de plăieşi şi căpitanul
lor, rămaşi pe poziţii, s-au retras din faţa celor 300 de moldoveni din avangardă şi a
trupelor lui Colceag.
Racoviţă şi ceilalţi doi comandanţi au coborât la Rodna abia în 19 august, au
făcut tabără şi au dat foc satului şi pădurilor din jur. Aici a observat şi sultanul tătar că
îi lipseau circa 2.000 de oameni din trupă, întorşi pesemne în Moldova, din cauza
drumurilor montane dificile.
Plăieşii s-au întors la un moment dat, omorând trupele răzleţe de cercetaşi
tătari. Colceag a cerut sultanului tătari, pentru a putea merge să îi zdrobească pe plăieşi.
Sultanul a refuzat, motivând că tătarii nu ştiu şi nu pot să lupte în munţi. Racoviţă a
preluat iniţiativa, a ordonat să sune trâmbiţele şi a aliniat 1.500 de moldoveni, pedeştri

şi călări, sub comanda postelnicului Constantin Vizantie, plus 200 de tătari de-ai lui
Colceag. Trupa a pornit în căutarea plăieşilor, dar s-a întors după cinci ore fără vreun
rezultat.
În data de 20, armata s-a deplasat prin Rebrişoara şi Năsăud înspre Bistriţa.
Tătarii au dat foc satelor întâlnite în cale și au luat în robie doar oameni adulți și în
putere, omorând bătrânii şi copiii.
Comandantul Bistriţei trimisese o trupă de aproximativ 200 de oameni în
recunoaştere, comandată de căpitanul Gesser, şi care s-au întâlnit cu o trupă de-a lui
Colceag şi cu soldaţi moldoveni în data de 22. În majoritate, aceștia au fost ucişi sau
luaţi în robie și duși ulterior la Hotin, printre aceștia din urmă figurând căpitanul şi
locotenentul trupei, de unde au fost schimbaţi mai târziu contra unor prizonieri turci11.
A doua zi, armata a ajuns în faţa Bistriţei.
Încă din mai 1715, comandantul militar al Transilvaniei, Ștefan Steinville
scrisese bistriţenilor să stea în alertă şi să trimită spioni în Moldova, din cauză că
existau informaţii cum că tătarii s-ar aduna la Hotin. În august 1716, au sosit din nou
ştiri că tătarii se află la Câmpulung. Nicio invazie de proporţii nu avusese însă loc.
Cu puţin timp înainte de invazie, căpitanul plăieşilor de la graniţă, Dumitru, îi
scria magistratului Bistriţei că oamenii săi nu vor să păzească trecătoarea şi că ori se
vor ascunde în munţi, ori vor trece în Moldova. După cum am amintit şi mai sus, un
anumit număr de plăieşi, care nu au vrut să fugă sau nu au apucat să fugă, a rămas pe
poziţii totuşi.

Asediul Bistriței
Oraşul a fost înconjurat, Racoviţă şi Colceag într-o tabără, tătarii în cealaltă.
Cetatea era bine întărită, dar nu avea tunuri, doar arme de foc individuale şi probabil
culevrine. Pe lângă garnizoana de 700 de soldaţi, oraşul se mai putea baza în caz de
nevoie pe unii locuitori şi pe o parte din numeroşii refugiaţi.
Racoviţă a somat autorităţile oraşului să se predea, dar acestea, în mod firesc,
au refuzat. Invadatorii au tras asupra oraşului şi au reuşit să aprindă câteva case. În
consiliul de război din tabără, domnul moldovean a cerut să se ia oraşul cu asalt, având
şanse mari să îl cucerească repede, fără probleme. Tătarii au refuzat din nou, motivând
de această dată că ei nu asediază cetăţi, şi s-au retras la câţiva kilometri de oraş. Trupele
lui Racoviţă şi ale lui Colceag au continuat să tragă asupra oraşului toată noaptea, fără
a încerca însă vreun asalt.
Solul trimis de comandantul Bistriţei spre Braşov, pentru a cere ajutor, a fost
prins de moldoveni în timpul nopţii, Racoviţă şi Colceag aflând cu această ocazie de
înfrângerea otomanilor la Belgrad.
Sultanul i-a anunţat că se va îndrepta cu trupele sale către Maramureş, pentru
a prăda zona, acesta fiind de fapt singurul motiv pentru care veniseră. Racoviţă a
refuzat să îl urmeze, Colceag fiind și el de acord că este inutilă continuarea campaniei.
Domnul moldovean a propus să se meargă înspre Braşov şi să prade pe tot drumul,
urmând a intra în Moldova pe la Oituz. Ideea nu a fost însă pusă în aplicare, Colceag temându-se probabil de o întâlnire cu “trupele” secuiești, săsești și cele imperiale, care
le-ar fi pus mari probleme într-o zonă foarte bine fortificată a Transilvaniei. În
dimineaţa următoare, sultanul şi tătarii nu mai erau în zonă, plecând cândva în timpul
nopţii spre Maramureş.

Retragerea
Racoviţă şi Colceag s-au întors prin Valea Carelor spre Vărarea, apoi peste
Strâmba, la Ilva. Domnul moldovean a ordonat soldaţilor săi să nu prade şi să nu
robească români, ci numai nemţi. Tătarii lui Colceag nu au ţinut cont de etnie, prădând
şi arzând pe tot drumul. În noaptea de 24 spre 25 august au făcut popas la Rodna, iar
în 26 seara erau deja la Câmpulung. De aici, Racoviţă s-a întors la Iaşi, iar Colceag la
Hotin.
Între timp, o altă trupă austriacă intrase din nou în Moldova, pe la Tîrgu Ocna,
şi înaintase pînă la Focşani. Marele risc era ca austriecii să încerce din nou să ajungă
la Iaşi. Armata moldoveană era în condiţii şubrede acum, călărimea era pe jos, caii se
“stâlciseră” în munţi, iar pedestraşii erau obosiţi. Domnul a preluat însă repede
iniţiativa, trimiţând populaţia capitalei la Ţuţora şi pregătind trupe, din care a trimis
imediat o avangardă spre inamic. Austriecii se pare că intraseră doar pentru pradă, ca
replică probabil la raidul din vară al moldovenilor. Încărcaţi cu de toate, austriecii sau
îndreptat spre Transilvania, dar au fost nevoiţi să lase întreaga pradă la graniţă, fiind
urmăriţi de cavaleria moldoveană, mult mai uşoară. Din nou “orândui domnul 500
de oameni să păzească cele două strâmtori ale Oituzului şi Tetruşului.”

Ultimul raid tătar în Transilvania
Tătarii au trecut prin Reghin, Beclean și au ajuns cu raidul lor de jaf până în
preajma Hust-ului și în comitatul Ugocsa. Tătarii, despre care umbla zvonul în
Transilvania și mai departe că sunt aliații lui Rákóczi, au intrat pe Valea Someșului
înspre Baia Mare, Seini, Medieșu Aurit, Micula, Halmeu, și pe valea Tisei spre
Maramureș. Orașele Satu Mare și Baia Mare au scăpat de atacuri, fiind fortificate
corespunzător, iar Cavnicul s-a apărat cu succes. Organizarea apărării la nivel local
începuse cu ceva vreme înainte, existând informații despre mișcările de trupe de
dincolo de Carpați. Populației i s-a transmis că era obligată de a da orice informații…”

Sursa:

Diversiunea transilvăneană din 1717 – frontul secundar otoman și ultima campanie tătară la vest de Carpați
Andrei Pogăciaș