Profil de Detectorist – Adela Galfi

Adela Galfi una dintre primele detectoriste din Romania, ne-a uimit cu descoperirile ei.

Adela:

„De puţină vreme m-am uns cu un hobby, unul din seria hobby-urilor ţăcănite la tacheţi. N-o spun ca pe o scuză dar această nouă pasiune este ca o mică escapadă din rutina zilnică. Plaisir pentru loisir. Sau invers… Un hobby este, prin definiţie, o activitate care îţi face plăcere, şi ca orice plăcere necesită cheltuială de timp, energie şi desigur bani. Această nouă pasiune vizează detecţia de metale din sol/apă, numită pe scurt MD de la englezescul ”metal detecting”. Rară şi cam neobişnuită pentru o femeie ar zice unii! După îndelungi prospectări în pânza de paianjen a lumii, am reuşit să achiziţionez mult doritul detector de metale şi un pinpointer mititel, ţăcănitor, care-mi aminteste de checking-ul din aerogări. Bineînţeles, ca mai toţi începătorii, am săpat după orice beep-ăială promiţătoare. Am făcut muşchi săpând, am învăţat să sap şi să astup gropi etice. Am întâlnit priviri curioase şi prietenoase, altele la fel de curioase dar neprietenoase. În societatea de azi există atâtea pasiuni masculine pentru persoane cu un IQ supraunitar dar pentru femei nu prea. Iar o pasiune nespecifică feminităţii, s-o spunem fără ocolişuri, incomodează. De exemplu, de Sf. Maria, fiind o zi liberă, m-am gândit să ies la o detecţie mică. Doi bărbaţi tolăniţi la soare, plictisiţi de atâta verde’n faţă, m-au abordat cu un sec: „Da’ ce faci tu? Cauţi comori?”. Şi pentru ca probabil am constituţia potrivită, am fost trimisă la cratiţă. Mai târziu, în aceeaşi zi, am şi găsit niste farfurii de tablă. Cratiţele încă le mai caut. În afară de veselă, am găsit enorm de multe cartuşe, gloanţe tocite şi schije din perioada interbelică. Brusc am priceput aluzia domnilor în slip că femeile îşi au locul lor, un loc foarte bun şi total respectat, cum ar fi bucătăria, nu câmpul de luptă! Oricum, bucătăria mea e un adevărat câmp de luptă unde se lasă cu morţi şi răniţi. Dar ce ştiu ei… Fără a părăsi jargonul milităresc, trebuie să raportez că am găsit şi câteva monezi din perioada interbelica unele chiar în stare bunicică. Am găsit şi monezi mai proaspete, aflate încă în circulaţie. Ca ciudăţenii, am găsit o potcoavă de ponei, o bobină de pegas, şi o miniseceră pentru tăiatul plantei de porumb, popularii tulheni sau tulei pe care nu ştiu cărei ere s-o asociez. Înclin spre era ruginii. Am mai găsit una bucată ursuleţ de pluş bosumflat şi biodegradabil pe care l-am lăsat în pădure unde îşi au locul urşii. Dincolo de glume, e chiar fain să-ţi crească pulsul săpând gropiţe în obrajii pământului. Partea bună a MD-ului este că te pune în situaţia de a te documenta cu privire la detalii istorice pe care în mod normal nu le-ai consulta. E interesant să studiezi viaţa unor oameni, sau naţiuni care au trait acum câteva sute sau chiar mii de ani. Pretinde un stil de viaţă activ, oferă emoţia descoperirii, şi multe multe călătorii în locuri noi. Devii în scurt timp o palidă replică a faimosului Indiana Jones, un înverşunat în a reda luminii comori ascunse ce uneori par pur şi simplu adăugate, lipite pământului. Într-adevăr, munţii noştrii aur poartă, iar pădurile mormane de gunoi, saci, pungi, cutii, sticle, şosete, resturi de haine, scutece renumite pline ochi, conserve, hârtii, capace de bere din 1718 încoace şi mai nou doze de bere mii şi mii… Rămăşiţele necivilizaţiei. Legea picnicului, recent aprobată , ajută Romania să-şi cureţe frunza verde şi sper sa anuleze cu succes legea codrului.”

Sursa: literelenurosesc.blogspot.com

Pe această cale, mulţumesc acelor mame sau soţii din toate erele posibile pentru că n-au cusut/cârpit buzunarele şi nădragii fiilor/soţilor, astfel, micile lor pierderi fiind marile mele bucurii!